3.3 C
Aleşd
marți, 10 februarie 2026
Blue Container Aleșd
AcasăȘtiri LocaleAleșdBalul caritabil „Fii bun, fii român” – ediția a III-a, un eveniment...

Balul caritabil „Fii bun, fii român” – ediția a III-a, un eveniment al solidarității și generozității (foto)

Ediția a III-a a balului caritabil „Fii bun, fii român” a adunat laolaltă oameni cu inimă mare, care au ales să se implice pentru a sprijini persoanele aflate în nevoie, aducând un strop de lumină în pragul sărbătorilor de iarnă.

În cadrul Galei de Excelență – ediția a II-a, invitat special a fost Ciprian Fogarași, laureatul primei ediții. Acesta a participat la premierea prof. univ. dr. Urs Iosif, președintele Universității Titu Maiorescu din București, originar din satul Groși. Recunoscut pentru perseverența și dedicația sa, profesorul a primit și diploma de cetățean de onoare al Comunei Aușeu, o apreciere pentru întreaga sa activitate.

Despre profesorul Urs, președintele Universității Titu Maiorescu, Mădălina Irena Voiculescu afirma: „Într-adâncul sufletului meu, am credința că Domnul Profesor Iosif Urs, român frumos, ardelean de origine, cu rădăcini adânci, hrănite din seva satului său natal, Groși, în care se împletesc spiritele strămoșilor săi bihoreni cu o stranie forță — asemenea fluxului și refluxului unei maree secrete, nesupuse — a învins timpul, a trecut dincolo de hotarele geografice ale obârșiei sale și a devenit, asemenea lui Socrate, un Cetățean al Lumii.”

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Districtului 124 România:

  • Alexandru Grigorovici, Guvernator, împreună cu soția sa Mirela Grigorovici, Past District Guvernator și GAT Area Leader;
  • Bojte Daniel, Viceguvernator II;
  • Manuel Seles, Imediat Past District Guvernator și LCIF Area Leader;

alături de numeroși primari din județ, membri ai cluburilor Lions din diferite orașe și mulți oameni din zona Aleșdului.

Mesajul central al serii – „Fii bun, fii român” – subliniază ideea de solidaritate în preajma Zilei Naționale a României, un moment în care comunitatea a ales să pună binele în prim-plan, indiferent de diferențe.

Evenimentul a fost completat de momente artistice și de implicarea celor care au susținut desfășurarea balului – de la organizatori, artiști și tehnicieni, până la voluntarii care s-au dedicat fiecărui detaliu.

În calitate de președinte al Clubului Lions Aleșd, Todoș Ioan a transmis mulțumiri tuturor celor care au sprijinit inițiativa și au demonstrat, încă o dată, că împreună putem construi o comunitate mai bună.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

38,811FaniÎmi place
1,739CititoriConectați-vă
1,050CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,960AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI