ADIO GRĂDINIŢĂ! ALBINUŢELE DE LA GPP NR.1 ALEŞD ŞI-AU LUAT RĂMAS BUN DE LA EDUCATOARE, ÎNGRIJITOARE, CONDUCERE ŞI COLEGI!

644

Micuţii “absolvenţi” de grupă mare de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1 Aleşd şi-au luat adio de la educatoarele lor dragi, de la prieteni şi colegi, de la prima parte a copilăriei, în cadrul mult așteptatei serbări de final de „grădi”. Viitorii „școlărei”, coordonați de către educatoarele Ştef Irina şi Simuţ Andreea, au susținut un minunat program artistic, plin cu cântecele, dansuri și poezioare dar şi momente pe interesul copiilor, au fost oferite diplome şi am împărtăşit gânduri şi emoţii positive.

A venit momentul să ne spunem „La revedere!”.

“Nimic din ce este bun şi valoros în viaţă nu se obţine cu uşurinţă!”.

Ca orice despărţire, este un moment cu o mare încărcătură emoţională dar, în viaţa fiecărui părinte vine o vreme când, deşi îi este foarte greu şi este neliniştit în legătură cu ce va urma, trebuie să-şi lase copiii „să îşi ia zborul ”. Asta aţi fost voi pentru noi – copiii noştri – şi asta veţi rămâne de acum încolo.

Acum a venit vremea să mergeţi mai departe. V-am pregătit pentru acest moment şi să fiţi ferm convinşi că sunteţi pregătiţi pentru a face faţă cerinţelor ciclului şcolar. Trebuie doar să fiţi voi înşivă, să adăugaţi bun simţ şi dorinţă de a cunoaşte şi să combinaţi totul cu ambiţia de a fi mereu printre cei dintâi. E o combinaţie pe care unii dintre voi au descoperit-o deja şi rezultatele le-au fost recompensate.

Am încercat în toţi aceşti ani să vă oferim tot ce am avut noi mai bun. Voi ne puteţi spune în ce măsură am reuşit sau nu. Ne-am străduit nu numai să vă oferim informaţii ci şi să vă determinăm să vă doriţi cât mai multe informaţii şi să ştiţi să le culegeţi singuri. Pentru că mai târziu veţi petrece şi foarte mult timp printre oameni, ne-am străduit să vă învăţam să fiţi toleranţi, altruişti, prietenoşi, cooperanţi, încrezători în propriile forţe, creativi, generoşi, cinstiţi şi drepţi, senini şi împăcaţi cu voi înşivă.
Am pus în fiecare din voi o scânteie din mintea noastră şi o bucată din inima noastră, iar voi ne-aţi oferit în schimb câte un petic din inimile voastre pure şi câte o scânteie din energia voastră nemărginită, făcându-ne să rămânem tinere şi energice chiar dacă timpul ne-a mai lăsat câteva fire albe în păr. Avem o inimă „peticită” dar fericită.

Sperăm doar că timpul va păstra şi va multiplica ceea ce aveţi bun şi curat în voi, că oamenii pe care îi veţi întâlni pe drumul devenirii voastre vor vedea în primul rând calităţile voastre şi vă vor sprijini să le puneţi în valoare. Aveţi şansa să aveţi alături de voi nişte părinţi minunaţi pe care trebuie să-i respectaţi şi cu care trebuie să încercaţi să fiţi prieteni, aşa cum sunteţi acum. Ei vor fi primii care vă vor sprijini necondiţionat atunci când veţi avea nevoie. Aveţi încredere în ei! Noi am avut şi nu ne-au dezamăgit, chiar dacă, spre deosebire de voi care sunteţi viaţa lor, rostul lor de a fi, noi le eram străine. Am găsit în dumnealor un real sprijin şi împreună ne-am străduit să vă oferim ceea ce am crezut noi că e mai bun pentru voi. Anii petrecuţi împreună sper ca v-au dovedit acest lucru…

Pentru tot sprijinul pe care l-am primit în aceşti ani vă mulţumesc astăzi şi, aşa cum vă cunosc, sunt sigură că veţi găsi căi de comunicare şi cu cei care vă vor „dăscăli” copii în anii ce vor urma. Poate că în sufletul dumneavoastră nu aţi fost întotdeauna de acord cu noi, dar ne-aţi susţinut şi asta a contat foarte mult pentru noi. Văzând atâta înţelegere şi bun simţ din partea dumneavoastră, n-am putut decât să încercăm să răspundem cu aceeaşi monedă. Cerem scuze pentru orice nemulţumire pe care v-am provocat-o în aceşti ani şi vă asigurăm că a fost fără intenţie. Însă, ca orice om, şi noi greşim.

Vă mulţumim pentru că ne-aţi încredinţat ceea ce aveţi dumneavoastră mai preţios în această lume: copiii dumneavoastră. Ne-a făcut o deosebită plăcere să colaborăm şi sper că vom rămâne prieteni în continuare – dacă ne permiteţi să vă consider astfel.

Acum, la despărţire, vă urăm mult succes în continuare, să fiţi sănătoşi – copii şi părinţi laolaltă – să vă bucuraţi de frumuseţile vieţii şi să treceţi cu bine peste greutăţi, şi – spun asta în primul rând pentru voi, copii – să nu vă daţi bătuţi în faţa greutăţilor pentru că întotdeauna după momentele neplăcute din viaţă urmează şi bucuria. O notă proastă, un prieten care v-a trădat încrederea, o ceartă cu părinţii, o pierdere suferită nu înseamnă sfârşitul. E ca atunci când aţi învăţat să mergeţi. Trebuie doar să vă ridicaţi şi să mergeţi mai departe, chiar dacă vă doare…
UN SFÂRŞIT E UN ÎNCEPUT!

Întregul colectiv al Grădiniţei cu Program Prelungit Nr 1 Aleşd, vă doreşte mult succes în continuare, mulţumindu-vă pentru că aţi ales grădiniţa noastră.

Cu drag ale voastre doamne educatoare Ştef Irina şi Simuţ Andreea