0.3 C
Aleşd
marți, 19 martie 2024

Accident pe DN1H: o tânără a ajuns la spital după ce creanga unui copac i-a căzut prin parbriz (foto)

O tânără a ajuns la spital după ce în această după-amiază în timp ce se afla la volanul unui autoturism o creangă a unui copac s-a desprins și a căzut prin parbriz. Accidentul a avut loc pe DN 1H, pe raza localității Peștiș. Femeia a fost transportată de urgență la spital cu un elicopter smurd.

- Publicitate -

La fața locului au fost mobilizați de urgență pompierii stației Aleșd și un elicopter SMURD care a preluat victima rănită și a transportat-o la UPU Oradea.

“Apelul 112 a fost efectuat în jurul orei 16:15. La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de intervenție, din care una de descarcerare și ambulanța SMURD a subunității. Totodată, a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD. La sosirea pompierilor, femeia era captivă în autoturism deoarece creanga care a pătruns prin parbriz i s-a înfipt în corp, la nivelul bazinului. Pompierii militari au evacuat victima din mașină cu ajutorul echipamentelor și accesoriilor de descarcerare, iar echipajul paramedical și cel medical i-au acordat îngrijirile necesare. Victima a fost apoi transportată cu elicopterul la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea”, a precizat mr. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana. 

Potrivit dr. Beres Zsolt, de la UPU SMURD Bihor, “victima a intrat în sala de operație pentru a i se extrage corpul străin, mai are mici leziuni cauzate tot de creangă care, din fericire nu pun în pericol viața pacientei”.

“O tânără de 22 de ani din Pădurea Neagră în timp ce conducea un autoturism pe direcția Aleșd – Șinteu, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, din cauza unor fenomene naturale respectiv a vântului puternic din pădurea de pe marginea drumului DN 1H, s-a rupt o creangă care a străpuns parbrizul autoturismului și a provocat leziuni coonducătoareai auto”, a precizat pentru AlesdOnline, comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier, a mai spus Farcuța.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,133FaniÎmi place
1,741CititoriConectați-vă
396CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI