Un bărbat de 25 de ani, acuzat că a provocat un grav accident pe DN1, lângă Aleșd, în care și-a pierdut viața un tânăr de 19 ani, a fost condamnat de Judecătoria Aleșd la 2 ani și 10 luni de închisoare, cu suspendare. Instanța a stabilit ca familia tânărului ucis în accident să primească despăgubiri morale de 400.000 de euro.
Sentința pronunțată zilele trecute, la trei ani de la producerea tragediei, nu este definitivă și a fost atacată de societatea de asigurare. În acest caz, hotărârea definitivă va fi dată de Curtea de Apel Oradea.
Accidentul s-a produs pe 28 februarie 2021, puțin după ora 21, pe DN 1, între Tinăud și Groși. În rechizitoriul Parchetului Aleșd se arăta că vinovat a fost un bărbat din Reghin, care conducea un autoturism ce tracta o platformă auto, dinspre Cluj spre Oradea. ”În timpul efectuării unei manevre de depășire, nu a reușit să revină în totalitate pe banda sa de circulație și intrat în coliziune cu o insulă de calmare a traficului rutier (…), a pierdut controlul ansamblului, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, de un tânăr de 19 ani, din municipiul Oradea”, era descris momentul impactului de către anchetatori.
Bihon.ro scrie că o expertiză a stabilit ulterior că mașina condusă de mureșean avea o viteză inițială de 86 km/h, iar în momentul impactului – 76 km/h, în condițiile în care pe acea porțiune de drum viteza era limitată la 70 km/h, iar depășirea era interzisă. În schimb, Opelul condus de victimă avea sub 40 km/h. ”Evenimentul rutier (…) putea fi prevenit de inculpat dacă acesta ar fi circulat cu o viteză care să îi permită manevrarea ansamblului de vehicule în limitele corespunzătoare benzii sale de mers”, au concluzionat experții.
Bărbat din Reghin a recunoscut că avea 80-90 km/h și nu a observat existența unui indicator de limitare a vitezei. A depășit un autocar și, după ce a revenit pe banda lui, s-ar fi speriat de un câine ce i-a apărut brusc în față. Acesta susținea că a lovit alveola din mijlocul drumului, a ajuns pe celălalt sens și s-a ciocnit cu Opelul condus de tanarul de 19 ani, după care s-a răsturnat pe o parte.
Potrivit sursei citate, în timpul procesului, părinții, sora și bunicii șoferului care a murit în accident au cerut daune morale de peste 1,5 milioane de euro. Instanța a stabilit ca valoarea totală a acestor despăgubiri să fie de 400.000 de euro, care să fie plătiți de asiguratorul auto al șoferului care a provocat moartea victimei.
La acestea s-au adăugat daune materiale de 35.000 de lei, și 860 de lei – cheltuieli cerut de spitalul din Aleșd pentru îngrijirile acordate unui pasager din mașina condusă de bărbatul din Mureș.