16 locuinţe ANL au fost predate beneficiarilor

2091

Joi, 15 septembrie, de la ora 13.00, primarul orașului Aleșd, dl. Ioan Todoca, a predat locuinţele ANL (garsoniere și apartamente cu 2 camere) celor 16 beneficiari care au primit repartiţie, au reconfirmat dosarele depuse şi au semnat contractul de închiriere, pentru locuinţe.

 

Locuințele (8 garsoniere și 8 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Arena Sportivă nr. 4, pe un regim de înălţime P+3E (parter+3 etaje), de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), valoarea investiției fiind de 4.032.645,92 lei (inclusiv TVA).

Beneficiarii programului sunt funcţionari publici, precum şi angajaţi din instituţii publice locale, aceștia vor putea locui în acest bloc cinci ani cu o chirie subvenționată, timp în care își vor putea achiziționa o altă locuință sau vor ajunge să plătească o chirie la nivelul pieței. Acest bloc nu are același regim ca și locuințele destinate tinerilor, adică nu pot fi achiziționate fiind locuințe de serviciu. Mulțumim fostului director ANL dl. Andrei Țurcanu pentru aprobarea investiției, actualului director ANL dl. Stanciu Gabriel pentru susținerea și terminarea lucrărilor și domnului ministru Cseke Attila, cel care ne-a susținut în derularea și implementarea acestui și a altor proiecte”, a precizat primarul, Ioan Todoca.

Tot astăzi s-au semnat și contractele de salubritate (apă-canal).

 

Urmărește-ne și pe Google News