Grecia arde, peste 70 de morți şi 187 de răniţi

1646

Peste 600 de pompieri sunt implicați în acțiunile de stingere a incendiilor de vegetație care au cuprins zone întinse la vest și est de Atena. Un nor de fum a acoperit cerul Atenei, astfel că mai multe zboruri au fost redirecționate din cauza vizibilității reduse, relatează Sky News.

„Vom face tot ce este uman posibil să ținem sub control” situația, a declarat premierul grec Alexis Tsipras, care a sugerat că există anumite suspiciuni în ceea ce privește cauzele acestor incendii.

Un prim incendiu de vegetație a izbucnit într-o pădure de pini din zona localității Kineta, la 50 de kilometri vest de Atena, între capitala Greciei și Corint. Peste 200 de pompieri încearcă să stingă flăcările care au forțat autoritățile elene să închidă autostrada Atena-Corint, una din cele două șosele majore către Peninsula Peloponez. Și traficul feroviar în zonă a fost suspendat.

Al doilea incendiu major de vegetație a izbucnit marți după-amiază în zona Penteli, la nord-est de Atena, afectând localitățile Rafina și Mati, două destinații turistice populare. Incendiul de vegetație din zona localității Mati, aflată la 29 de kilometri est de Atena, este considerat drept cel mai periculos astfel de incident din Grecia după un incendiu devastator care a afectat sudul Peninsulei Peloponez în august 2007, în urma căruia zeci de persoane au decedat.

Majoritatea victimelor au decedat sau au fost rănite în zona localității Mati, a declarat marți Dimitris Tzanakopoulos, purtătorul de cuvânt la Guvernului grec, potrivit site-ului cotidianului Ekathimerini.

Bilanţul victimilor a ajuns la 74 de morţi şi 187 de răniţi, dar riscă să mai crească. Autorităţile spun că 15 incendii s-au declanşat simultan pe trei fronturi diferite. O anchetă penală a fost deschisă asupra cauzelor izbucnirii focului, după ce a apărut ipoteza că unele ar fi putut fi declanşate de hoţi care jefuiau case de vacanţă nelocuite.

Grecia a cerut ajutor de la Uniunea Europeană pentru stingerea incendiilor. Cipru și Spania au oferit deja asistență.

 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, în ultimele zile, capitala Atena se confruntă cu incendii de vegetaţie, declanşate şi în contextul unui val de căldură care s-a abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius, iar Serviciul de Meteorologie grec a anunţat o înrăutăţire a vremii pentru perioada 24 – 26 iulie.

Sunt prognozate ploi şi furtuni puternice la nivel local, însoţite de căderi de grindină, vânt puternic şi scăderea semnificativă a temperaturii, a informat un comunicat al MAE transmis marţi  potrivit AGERPRES.

Potrivit sursei citate, vor fi afectate următoarele regiuni: Epirul, insulele din nordul Golfului Ionic, vestul Greciei continentale, Tessalia, insulele Sporade şi insulele din nordul şi estul Mării Egee, estul Macedoniei, Tracia, Evia, Macedonia Centrală (în principal Halkidiki).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 şi +302106728875, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.