Donald Trump a obținut o victorie decisivă în alegerile din SUA, asigurându-și astfel un nou mandat ca președinte.
Rezultatul este unul remarcabil pentru Partidul Republican, depășind așteptările și indicând că Trump va deține probabil și controlul asupra Congresului. Acest lucru îi va oferi libertatea de a lua decizii majore atât în politica internă, cât și în cea externă.
CNN prognozează că Trump a câștigat statul Wisconsin, acumulând cel puțin 277 de electori. În mod similar cu 2016, Wisconsin a fost statul-cheie care l-a trecut peste pragul necesar de 270 de electori. De data aceasta, Trump a câștigat și votul popular, cu 70 de milioane de voturi (51%), în fața celor 65 de milioane de voturi (47%) obținute de Kamala Harris.
Şi reţelele Fox News, CNN şi NBC l-au declarat pe Trump viitorul preşedinte după ce au estimat că acesta a obţinut suficiente voturi din Colegiul Electoral în urma victoriilor obţinute în faţa lui Harris în state în care s-a dus o luptă grea, între care clusiv Pennsylvania şi Wisconsin.
Este pentru prima dată când Donald Trump câștigă votul popular, după ce în 2016 și 2020 nu reușise acest lucru.


































