Fără mască în curtea școlii, de săptămâna viitoare

285

Purtarea măştii de protecţie nu va mai fi obligatorie în curtea unităţilor de învățământ începând de luni, anunță Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

„De săptămâna viitoare, în exteriorul școlii (spații deschise) se poate renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție”, anunță Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației precizează, însă, că se păstrează regula pauzelor decalate pentru a evita aglomerările.

„Pe 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu unele excepții, târgurile, piețele sau stații de transport public”, a explicat joi președintele Klaus Iohannis.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.