AcasăȘtiri BihorVreme schimbătoare în județul Bihor în următoarele două săptămâni: ger la început,...

Vreme schimbătoare în județul Bihor în următoarele două săptămâni: ger la început, încălzire treptată spre final

Locuitorii din Crișana, inclusiv din județul Bihor, vor avea parte de o perioadă cu variații accentuate de temperatură în următoarele două săptămâni, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 5–18 ianuarie 2026.

În prima săptămână, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi diurne medii cuprinse între -6 și 2 grade Celsius, iar cea mai rece zi este estimată în jurul datei de 8 ianuarie. Nopțile vor fi geroase, cu minime ce pot coborî până la -10 grade, în special în noaptea de 8 spre 9 ianuarie.

Meteorologii anunță și precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, cu probabilitate ridicată până în 8 ianuarie, dar și în zilele de 10 și 11 ianuarie, când sunt posibile ninsori sau precipitații mixte, în funcție de valorile termice.

Vești mai bune vin pentru a doua săptămână de prognoză, când vremea va intra într-un proces de încălzire. Temperaturile maxime vor urca treptat până la valori medii de aproximativ 7 grade Celsius, iar minimele nocturne se vor apropia de 0 grade, semn că iarna își va mai pierde din intensitate.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,979FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
1,046CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI