
Un accident rutier produs duminică seara pe DN76, între localitățile Petrileni și Rieni, a fost momentul în care un pompier bihorean, aflat în timpul liber, a dovedit încă o dată ce înseamnă vocația de salvator. Căpitanul Tomșe Călin a fost primul care a intervenit pentru a ajuta victimele, printre care se aflau și trei copile.
Spiritul de salvator nu ține cont de program. Căpitanul Tomșe Călin, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, se afla în trafic când a ajuns la câteva secunde după producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Fără să stea pe gânduri, pompierul a oprit mașina și a intervenit rapid pentru a acorda primul ajutor celor cinci ocupanți ai unuia dintre autovehicule – doi adulți și trei fetițe în vârstă de 4, 7 și 10 ani – dar și șoferului celuilalt autovehicul implicat. Folosindu-se de experiența sa vastă în acordarea primului ajutor calificat, Călin a realizat o evaluare medicală inițială, a liniștit victimele și a transmis simultan informațiile esențiale prin 112 către dispeceratul medical.
La fața locului au intervenit în scurt timp echipaje din cadrul Stației de Pompieri Ștei și ale Serviciului de Ambulanță Județean Bihor. Cele trei minore, care prezentau excoriații, și părinții acestora au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.
Căpitanul Tomșe Călin are 44 de ani și este șeful Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență (CFPDAMU). De-a lungul carierei, a format sute de pompieri paramedici din mai multe județe și a participat la zeci de misiuni de salvare.
Dedicarea și reacția promptă a căpitanului Tomșe Călin sunt o dovadă vie că salvatorii adevărați nu își iau niciodată pauză.



































