1.5 C
Aleşd
joi, 7 decembrie 2023

Un bărbat a provocat un accident rutier după care s-a aruncat în Criş

Vineri, 23 decembrie, la ora 13.11. IPJ Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112, de un trecător, că pe strada Iza din municipiul Oradea, un bărbat tocmai a agresat o femeie.

- Publicitate -

Polițiștii bihoreni s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au identificat-o pe femeia care fusese agresată. La vederea echipajelor de poliție, bărbatul bănuit de agresiunea concubinei sale a părăsit locul faptei la volanul unui autoturism, refuzând să oprească la semnalele regulamentare ale polițiștilor.

Acesta și-a continuat deplasarea până pe podul Constantin Prezan, unde a pătruns și a circulat pe contrasens, intrând în coliziune cu patru autoturisme“, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției, comisar șef Alina Fărcuța.

În urma evenimentului rutier, o persoană a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

După producerea evenimentului rutier, bărbatul de 27 de ani din Oradea a părăsit vehiculul pe pod și a intrat în apele râului Crișul Repede, unde se află și în prezent, a mai spus Farcuța.

La fața locului sunt prezente echipaje de poliție și pompieri care desfășoară activități specifice pentru soluționarea situației și luarea măsurilor legale în cauză.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea acționează cu doua bărci și accesoriile specifice din dotare, pentru căutarea unui bărbat dispărut în apele Crișului Repede, în zona străzii Dragoș Vodă din Oradea. La fața locului a fost mobilizat și echipajul de scafandri al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea. Deocamdată bărbatul nu a fost găsit în apă”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”.

UPADE 1: În timp ce forțele de ordine și salvatorii efectuau activități pentru scoaterea din apele Crișului Repede a bărbatului de 27 de ani, un alt bărbat, de 45 de ani, din Oradea, nu a respectat indicațiile polițiștilor de la fața locului de a părăsi perimetrul securizat, delimitat pentru efectuarea în siguranță a operațiunilor.

În consecință, acesta a fost sancționat contravențional de polițiștii orădeni potrivit prevederilor Legii nr.61/1991, cu amendă de 1.500 de lei.

Nemulțumit de sancțiune, bărbatul s-a poziționat pe malul râului și a amenințat că se aruncă în apă.

Acesta a fost extras în siguranță și după ce a fost consultat de un echipaj medical, a fost internat nevoluntar într-un spital din municipiul Oradea.

UPDATE 2: “În jurul orei 15.55, pompierii au extras victima din apă. Echipajele de pompieri au fost sprijinite de reprezentanții Asociației HECATE (între ISU Bihor și Asociația Hecate, existând un protocol de colaborare) care, cu ajutorul dronelor au reușit să localizeze victima, la cca 1 km distanță de locul în care bărbatul a fost văzut dispărând în apele Crișului. Bărbatul a fost predat echipajelor medicale, care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia“, informează Lt. col. Camelia Roșca.

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. Cercetările în cauză sunt continuare de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor“, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției, comisar șef Alina Fărcuța.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

34,494FaniÎmi place
1,745CititoriConectați-vă
20CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,520AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI