10.3 C
Aleşd
joi, 28 martie 2024

Reuniunea Comitetului director al Asociatiei Municipiilor din România. Se cer mai multi bani pentru bugetele locale

Vineri, 12 octombrie, după reuniunea de la Primăria Oradea a comitetului director al Asociatiei Municipiilor din România (AMR) cu primarii de municipii din Regiunile Vest/Nord-Vest, a avut loc și o conferință de presă, la care au participat primarul Ilie Bolojan, președintele AMR Robert Sorin Negoiță, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă și primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula.

- Publicitate -

Conferința a fost deschisă de președintele AMR, Robert Sorin Negoiță, care a vorbit despre modul în care modificările Codului Fiscal au afectat activitatea municipiilor din România și despre propunerea AMR cu privire la repartizarea cotelor din impozitul pe venit în vedererea refacerii bugetelor municipiilor așa cum erau înainte de anul 2018. „Acum un an de zile, municipiilor li s-au tăiat o parte consistent din buget, pe cale de consecință ar fi normal să se repare această greșeală, deoarece municipiile din România au fost cele mai lovite. Deja avem o decizie. Noi susținem să primim 66% din cotele din impozitul pe venit pentru că așa vom reuși să ne salvăm bugetele pe care le aveam anterior modificării Codului Fiscal. Așa cum știți, impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10%, un demers care nu a avut ca scop diminuarea poverii fiscale, ci banii au fost luați de la impozitul pe venit și duși la alte impozite, la alte bugete către administrația centrală. Consider că este profund în neregulă să se ia banii de la administrația locală și să se transfere către administrația centrală. De aceea considerăm că Guvernul ar trebui să țină cont de punctul nostru de vedere și să refacă bugetele așa cum erau înainte anului 2018″, a spus președintele AMR, Robert Sorin Negoiță.

Primarul Ilie Bolojan a vorbit despre transparența de care trebuie să dea dovadă Ministerul de Finanțe și despre propunerea pe care o are AMR în acest sens: „Un element important este să știm cine ne plătește aceste taxe, cum ni le plătește, ceea ce înseamnă asigurarea unei transparențe din partea Ministerului de Finanțe legat de modul în care se calculează și se distribuie acești bani. Colegii primari au reclamat faptul că Ministerul de Finanțe s-a comportat în toți acești ani într-o formulă opacă și au constatat că deși o companie mare, care lucrează de exemplu într-un municipiu, are sediul fiscal și e înregistrată în acel municipiu, nu apare ca plătitor de impozit pe venit către acea localitate, Ministerul de Finanțe neasigurând transparența modului în care se distribuie aceste sume. Prin urmare, un alt punct pe care l-am aprobat în comitetul director este de a solicita Ministerului de Finanțe asigurarea acestei transparențe. Dacă acest lucru nu va fi făcut, vom merge până la acționarea în instanță”.

În continuare, primarul municipiului Bacău Cosmin Necula a subliniat faptul că Guvernul României trebuie să aibă în vedere și să țină cont de două principii foarte importante, respectiv de principiul predictibilității bugetare și de principiul autonomiei locale, iar aceste două principiii trebuie să se regăseasă în viitorul Cod al administrației publice.

Primarul municipiului Arad Gheorghe Falcă a explicat propunerea AMR de împărțire a impozitului pe venit: „Vrem să transmitem un mesaj clar: astăzi Bucureștiul și 21 de orașe realizează peste 70% din PIB-ul țării și 3200 de alte unități administrative teritoriale realizează sub 30%. În momentul în care ți s-a luat 30% din impozitul pe venit, aceste motoare în loc să meargă rapid și să dăruiască cât mai mult țării, vor avea un ritm mult mai mic. Noi vrem să corectăm decizia luată anul trecut pentru anul 2019. Vrem ca 66% din impozitul pe venit să rămână în administrația locală, 22% din impozitul pe venit să meargă către Consiliul Județean, iar 12% prin Consiliul Județean, printr-o anumită formulă să sprijine prin echilibrare unitățile administrative care nu reușesc să aibă un venit corect de funcționare”.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,170FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
575CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI