Prefectul de Bihor cere accelerarea procesului de repartizare a pășunilor

369

Instituția Prefectului – județul Bihor, conform dispoziților prefectului Dumitru Țiplea, a emis o nouă circulară în atenția primăriilor de la nivelul județului Bihor prin care solicită acestora urgentarea transmiterii către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a adeverințelor necesare pentru depunerea Cererilor Unice de Plată, precum și accelerarea procesului de repartizare a pășunilor către fermierii bihoreni.

În informarea inițială, emisă în 17 martie, prefectul solicita primăriilor să faciliteze procesul de depunere a dosarelor prin eliberarea și transmiterea online către APIA a adeverințelor conform înscrisurilor din registrul agricol. Această măsură viza evitarea aglomerării la ghișee în contextul pandemiei, precum și urgentarea demersurilor de depunere a dosarelor pentru a se încadra în termenul limită de 15 mai. Menționăm că măsura a fost adoptată în aplicarea deciziei APIA de a accepta ca document minim în dosarul fermierului adeverința eliberată la nivel de primărie, cu terenul evidențiat în registrul agricol.

În urma monitorizării procesului de depunere a dosarelor, prefectul a dispus emiterea unei noi circulare în data de 7 mai, prin care atrage atenția primăriilor asupra ritmului lent de emitere a adeverințelor, precum și al procesului de repartizare a pășunilor comunale pentru care sprijinul financiar se solicită în funcție de efectivul de animale deținut de către fermieri. În informare se subliniază, totodată, faptul că eliberarea adeverinței nu poate fi condiționată de plata impozitelor și taxelor locale, și nici de plata unei  taxe aferente pentru eliberarea documentului.  

Precizăm că la nivelul județului Bihor, în evidențele APIA figurează cca 35.000 de fermieri, iar numărul dosarelor depuse până în prezent este de cca 25.000. Depunerea dosarelor pentru plăți trebuie efectuată până la data de 15 mai, pentru ca România să poată accesa finanțarea europeană alocată pentru campania 2021.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.