Pompierii militari bihoreni s-au mobilizat, din nou, într-o misiune de protejare a celor care au nevoie de ajutor, manifestându-și prețuirea și grija față de viața semenilor printr-o acțiune de donare de sânge

143

În dimineața zilei de joi, la ora 07.00, un număr de 49 de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Gărzii de Pompieri 1 Mai și de la sediul inspectoratului s-au prezentat la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea pentru a veni în sprijinul unui coleg bolnav și al semenilor a căror viață depinde de actul benevol de donare de sânge.

Gestul lor continuă seria acestor intervenții salvatoare, derulate constant, de-a lungul anilor, de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, demonstrând astfel faptul că, există numeroase moduri, cel în cauză accesibil oricărei persoane sănătoase, de a veni în sprijinul vieţii.

Astfel, pompierii militari reamintesc bihorenilor faptul că Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea derulează, în perioada 03 – 07 decembrie a.c., proiectul “Doneazã sânge, fii erou!”, programul cu donatorii de sânge în acest interval, desfășurându-se în intervalul orar 7.00 – 11.30, în fiecare zi din perioada menționată.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.