1.2 C
Aleşd
joi, 14 noiembrie 2024
Blue Container Aleșd

Pompierii bihoreni sunt campioni la descarcerare şi vicecampioni la acordarea primului ajutor calificat

 

Bihorul a fost, şi de această dată, reprezentat cu onoare la competiţia în cadrul căreia concurează cei ale căror competenţe, abilităţi, pricepere, experienţă şi cunoştinţe profesionale se măsoară în vieţi salvate: „Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, pompierii bihoreni câştigând titlurile de campioni la descarcerare şi vicecampioni la acordarea primului ajutor calificat, precum şi Diplomele „Cel mai bun comandant de echipaj”, „Cea mai bună echipă de paramedici” şi „Cea mai bună echipă de servanţi”.
În perioada 29 – 30 iunie ,  în municipiul Satu Mare, pompierii bihoreni au participat la etapa zonală a  “Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, la startul căreia s-au aliniat echipele inspectoratelor pentru situații de urgență din șase județe: Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj.

Scopul competiţiei îl constituie perfecţionarea pregătirii în domeniul descarcerării şi acordării  primului ajutor calificat, dar şi identificarea unor tehnici inovatoare şi schimbul de bune practici în privinţa strategiilor de reducere a numărului de victime în urma producerii unei game complexe şi variate de situaţii de  urgenţă.

Concursul cuprinde două probe: „Descarcerarea din Vehicule” şi „Acordarea Primului Ajutor Calificat”, care se derulează simultan, în două  etape fiecare, fiind independente una față de cealaltă.

Lotul reprezentativ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, coordonat de locotenent-colonel Lupşea Sorin, a avut în componenţă echipa de descarcerare, formată din plutonier adjutant Cser Jozsef (comandant echipaj de descarcerare), plutonier major Kiss Mihaly Szabolcs, plutonier major Gyori Olimpiu, plutonier major Popa Aron, plutonier major Popa Daniel şi plutonier major Pop Sebastian şi echipa de prim ajutor calificat, alcătuită din: plutonier major Zbârcea Dorin (comandant echipaj), plutonier major Perţ Raul şi plutonier major Varga Endre.

După parcurgerea probelor aferente concursului, pompierii bihoreni au ocupat Locul I la proba „Descarcerarea din Vehicule” şi  Locul II la „Acordarea Primului Ajutor Calificat”, reuşind totodată performanţa de a obţine şi diplomele pentru  “Cel mai bun comandant de echipaj”, acordată plutonierului adjutant Cser Jozsef,  „Cea mai bună echipă de paramedici” ( plutonier major Popa Aron, plutonier major Popa Daniel şi plutonier major Pop Sebastian) şi „Cea mai bună echipă de servanţi” (plutonier major Kiss Mihaly Szabolcs, plutonier major Gyori Olimpiu).

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,517FaniÎmi place
1,726CititoriConectați-vă
1,000CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,680AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI