0.4 C
Aleşd
vineri, 13 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Poliția face controale pentru a vedea cine nu respectă măsurile anti-COVID

Peste 4.300 de persoane legitimate și 277 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 24de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor. 

​Vineri, 22 ianuarie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor. 

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 4.321 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 126 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 151 de mijloace de transport, din care 66 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 126 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 23.580 de lei. Dintre acestea, 112 sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 17.500 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 11 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar 2 sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

De asemenea, o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 80 de lei a fost aplicată potrivit prevederilor O.U.G.nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate.

Acțiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. 

– Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

– Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,605FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI