Poliția a dat în weekend amenzi de peste 139.000 lei

253
Poliția Aleșd
Foto arhivă

În perioada 22 – 24 februarie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 303 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 139.510 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 25 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare, au fost constatate cinci infracțiuni și 13 tamponări.

162 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 28 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancționate zece depășiri neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor rutiere de la trecerile la nivel cu calea ferată, trei conducători auto au fost sancționați pentru conducere sub influența alcoolului, iar 97 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, sâmbătă, 23 februarie a.c., la ora 09.58, pe D.N. 79, în localitatea bihoreană Leș, a fost depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 108 km/h, înregistrată radar, în zona de limitarea a vitezei de deplasare la 50 km/h.

Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.