Polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au confiscat, pe 10 decembrie, peste 1.000 de obiecte pirotehnice interzise la deținere și comercializare. Descoperirea a avut loc în jurul orei 11:15, pe strada Calea Revoluției din localitate.
Un tânăr de 23 de ani, localnic, a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor, polițiștii au găsit în portbagaj 1.063 de articole pirotehnice (echivalentul a 54 de pachete) din categoriile F2, F3 și F4. Acestea erau transportate fără documente legale de proveniență și fără autorizație.
Obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul s-a ales cu dosar penal. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de „orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept”.
Autoritățile reamintesc că utilizarea și comercializarea articolelor pirotehnice ilegale reprezintă un pericol major pentru siguranța publică și încurajează cetățenii să semnaleze astfel de situații.