Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, au efectuat miercuri, 22 octombrie 2025, șapte percheziții domiciliare pe raza județelor Arad, Timiș, Bihor și Hunedoara, într-un dosar care vizează comiterea unor infracțiuni grave.
Potrivit anchetatorilor, este vizat un bărbat care, pretinzând că este angajat al Serviciului Român de Informații, într-o presupusă „structură secretă” cu atribuții în culegerea de informații și transportul corespondenței clasificate, ar fi recrutat mai multe persoane pentru a forma o echipă capabilă să execute „misiuni secrete”.
Printre persoanele recrutate s-ar fi aflat deținători legali de arme – foști militari sau pasionați de trageri în poligoane civile. Acestora li s-a prezentat drept „căpitan SRI” și le-a înmânat legitimații false cu însemne specifice Serviciului Român de Informații, fotografie, serie și număr.
Potrivit DIICOT, „candidații” au trecut prin teste de operativitate și rezistență la stres, iar în timpul acestor probe suspectul a folosit metode care au întărit convingerea că ar fi ofițer al unei structuri reale.
După recrutare, membrii grupului au fost implicați, între aprilie și iulie 2025, în mai multe „misiuni” pe raza județelor Arad, Timiș, Constanța, Satu Mare, Bihor, Mureș și în București, unde au urmărit persoane „suspecte”, au fotografiat obiective și au recoltat probe de apă.

Pentru deplasări, suspectul închiria vehicule pe care monta dispozitive care imitau semnalele pentru circulația în regim prioritar, iar comunicarea între „membrii echipei” se făcea prin stații de emisie-recepție inscripționate cu logo-ul SRI, folosind nume de cod.
În prezent, șapte persoane sunt vizate de anchetă, iar mandatele de aducere sunt puse în aplicare, audierile urmând să aibă loc la sediul DIICOT – Alba Iulia.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și al Jandarmeriei Române.


































