2.5 C
Aleşd
miercuri, 4 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Orașele Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea au format Alianța Vestului

Primarii Nicolae Robu (Timişoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falca (Arad) si Ilie Bolojan (Oradea) au semnat sâmbătă, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativă prin care se doreşte atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a țării.

„Am decis să creăm un for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, edilii oraşelor in cauză si intre administraţiile publice locale pe care le conducem, dar si de cooperare pe proiecte mari, in primul rand de conectivitate de mare viteză, dar si in domeniile cultură, educaţie, sănătate, turism, sport, securitate si dezvoltare, in sens larg”, a anunţat Nicolae Robu.

Edilul din Timişoara a subliniat ca semnarea de sâmbătă de la sediul Primăriei Timişoara este documentul–temelie al Alianţei Vestului.

„Ce semnăm astăzi va fi documentul-temelie al Alianţei Vestului. Vreau să vă spun că in abordarea noastră veţi găsi o secţiune ce reprezintă viziunea pe care o avem, argumentele ce au stat la baza iniţiativei si o secţiune in care am enumerat obiectivele pe care le urmărim si trebuie sa înţelegem ca nu sunt liste închise, ci sunt obiective concrete pe care noi îndrăznim sa le nominalizăm din start”, a spus Robu.

Primarul din Timişoara a ţinut sa menţioneze că iniţiativa nu este una împotriva cuiva anume.

„Am fost întrebaţi daca această iniţiativă am pornit-o împotriva cuiva, dacă ne-am săturat, nu mai spun de ce. Vrem sa fie foarte clar: nu. Nu suntem oameni ai negativului, suntem oameni ai pozitivului. Iniţiativa ar trebui sa ne permită să facem mai multe decât până acum, să fim mai performanți, sa ieşim din statutul de primar pe care ni-l conferă unitătea administrativ teritorială unde am asumat responsabilităţi.

Documentul major care stă la baza ideii noastre este declaraţia de la Alba Iulia. In spiritul acestei declaraţii, vrem să punem la baza acestei structuri principiul libertăţii comunităţilor de a se asocia, de a-şi optimiza resursele.

Si mai este un principiu, principiul stabilităţii administrative. Vedem ca guvernele nu sunt de prea lung termen in România. Administraţiile locale au stabilitate la 100 de ani de la Marea Unire, in care mai bine de jumătate au fost petrecuţi sub diferite dictaturi, acum e momentul sa ne aplecăm asupra declaraţiei de la Alba Iulia, un excelent manifest al libertăţii”, a mai spus Robu.
Alianţa Vestului transmite un mesaj de responsabilitate, spune si Gheorghe Falcă, primarul din Arad.

„Alianţa Vestului doreşte sa transmită un mesaj de responsabilitate. AVE, salutul român, este asumarea noastră de oameni, care vrem sa trăim responsabil. Vorbim foarte concret de stabilitate. Acest proiect înseamnă o fundaţie pentru cele trei direcţii din platforma noastră. Este important când vorbim de obiective sa conştientizam necesitatea. De aceea, întemeindu-ne această platforma, noi, primarii oraşelor Timişoara, Oradea, Arad, Cluj – Napoca, ne asumăm o responsabilitate”, a spus Falcă.

Iniţiativa celor patru primari nu au legătură cu separatismul teritorial, a subliniat și Emil Boc.

„As vrea să vă spun ce nu este această iniţiativă. Aceasta iniţiativă nu are nici un fel de legătură cu nici un fel de proiect de separatism teritorial sau de a pune sub semnul întrebării statul unitar român. Acest proiect nu este îndreptat împotriva guvernului de la Bucureşti, ci dimpotrivă, împreună să avem o Românie mai puternică si mai bogată. Niciun stat din lume nu poate fi mai bogat dacă nu are oraşe puternice si bogate.

Are la bază principiul subsidiarităţii, care este la baza UE, si anume că decizia trebuie să fie luată de autoritatea publică cea mai apropiată de nevoile cetăţeanului. Al doilea lucru este legat de centralizare. Metoda de guvernare prin centralizare este o metodă ce aparţine trecutului. Numai aşa pot fi avute in vedere toate motoarele de dezvoltare economică. In UE sunt 300 de regiuni. Dacă toate aceste motoare ar funcţiona la capacitate maximă, lucrurile ar merge mai bine. Această iniţiativă îşi propune să folosească in interesul României aceste motoare de dezvoltare pentru că vom avea cu toţii o Românie mai puternică si mai dezvoltată”, a declarat Emil Boc.

Alianţa Vestului va forma o Asociaţie de Dezvoltare Interregională prin care va atrage fonduri europene.

„Scopul nostru este ca, punând împreuna forţele si energiile noastre, să facem ca oraşele noastre să fie mai prospere. Credem că cele 4 oraşe aliate, acţionând in comun, să fie mai accesibile si atractive pentru investiţii din fonduri europene.

Unul dintre obiectivele imediate este să constituim o Asociaţie de Dezvoltare Interregionala care să fie un partener al Guvernului pentru ca in exerciţiu financiar viitor să aibă un capitol dedicat. Acesta este un obiectiv important si credem că suntem un partener care poate fi luat in calcul pentru un astfel de proiect pilot in România.

Credem că împreună suntem atractivi pentru oameni. Conectarea mai bună intre cele 4 oraşe, rutier, feroviar si din punct de vedere al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar ne propunem să fie un baraj pentru migrarea românilor in Europa.

Studiile arata că o bună parte din români optează pentru o migraţie internă. Această dezvoltare economică pe care o urmărim ne propunem să fie un factor de atracţie pentru ca cei care caută un viitor mai bun să îl găsească in România.

Vom extinde modelele de bună practică intre noi, dacă ceva funcţionează bine la Timişoara va fi preluat de Oradea si aşa mai departe. Si in felul acesta să recuperăm întârzierile pe care le avem”, a declarat Ilie Bolojan.

Asociaţia de Dezvoltare Interregională ar urma să se înfiinţeze in primul trimestru al anului viitor.

Printre obiectivele asumate de Alianţă Vestului se numără:

Îmbunătăţirea radicală a mobilităţii intre cele patru oraşe;
Accelerarea implementării proiectului autostrada Transilvania;
Susţinea si urgentarea proiectului Via Carpathia;
Susţinea si urgentarea proiectului Autostrada Timişoara Belgrad;
Dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteza intre cele patru oraşe;
Dezvoltarea unei reţele de transport public inter regional si intra regional;
Creşterea mobilităţii ecologice in zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan;
Susţinea legii parteneriatului public privat pentru proiecte de infrastructură si multe altele.

Sursa: ziare.com

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,564FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI