Începând de luni 4 trenuri vor circula pe rutele Sacuieni Bihor, Marghita și Sarmasag

227

CFR Călători informează că începând de luni, 14 ianuarie 2019, va opera pe secţia Săcuieni Bihor – Sărmășag cu 4 trenuri pentru asigurarea serviciului public de transport feroviar de pasageri.

Măsura vine ca urmare a încetării activității de circulație a trenurilor de călători pe această secție de către operatorul privat care activează în zonă.

Cele 4 trenuri care vor asigura transportul publicul călător din zonă, format în majoritate din elevi navetiști, vor circula în regim Regio, permanent, astfel:

  • R 4062 Jibou (plecare 03:05) – Marghita (sosire 06:10)
  • R 4061 Marghita (plecare 06:20) – Măgura Şimleului (sosire 07:35/plecare 07:38) – Jibou (sosire 09:43)
  • R 4064 Jibou (plecare 12:33) – Măgura Şimleului (sosire 14:30/plecare 14:33) – Săcuieni Bihor (sosire 16:22)
  • R 4063 Săcuieni Bihor (plecare 17:36) – Jibou (sosire 21:27)

Achiziționări bilete:

CFR Călători acordă reduceri importante la cumpărarea de abonamente, iar pentru călătoria dus-întors reducerea este de 10%. De asemenea, la aceste trenuri sunt valabile toate facilitățile pentru elevi, studenți, pensionari și restul categoriilor stabilite prin acte normative, precum și alte oferte comerciale ale companiei.

Un bilet la tarif întreg, la clasa a 2-a, costă 6,80 lei pe ruta Marghita – Șimleu Silvaniei, este 15,40 lei pe ruta Jibou – Marghita și 18,30 lei pe ruta Jibou – Săcuieni Bihor.

Un abonament pentru elevi pe ruta Marghita – Măgura Şimleului costă 71,40 lei, pe ruta Porţi – Măgura Şimleului 40,95 lei şi pe ruta Nuşfalău – Măgura Şimleului 35,70 lei.

În punctele de oprire de pe această secție unde CFR Călători nu are case de bilete, călătorii au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete, la un tarif similar celui de la casa de bilete.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.   

Pentru informații complete despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la telefon 021 9521(trafic intern) sau să se adreseze personalului nostru din gări: Biroul de informaţii staţia Zalău Nord – 0260.662.131 sau Biroul de informaţii staţia Sărmăşag – 0260.655.211.