Incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Primăriei din Oradea

177
Foto © ISU Crișana

Marţi, 20 septembrie 2016, în jurul orei 10.35, în urma unui apel primit prin sistemul unic 112, echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea au fost alertate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Primăriei din municipiul reşedinţă de judeţ.

 

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, reuşind în mai puţin de zece minute, să împiedice propagarea flăcărilor, ce se manifestau la una dintre încăperile casei, la celelalte camere ale locuinţei.

Echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, mobilizat la faţa locului, a acordat îngrijirile necesare proprietarei casei, în vârstă de 27 de ani şi fiului acesteia, în vârstă de 3 ani, care se intoxicaseră uşor cu fum, transportându-i ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.

Evenimentul, provocat, cel mai probabil, de un televizor lăsat sub tensiune nesupravegheat, s-a soldat cu arderea televizorului şi a unui corp de mobilier.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.