Imagini si precizari de la tragicul accident produs în această dimineață

2211
 

În data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 08.20, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic de Urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN19, pe raza Diosig, în care au fost implicate cinci persoane aflate în două autovehicule (trei adulți și un minor aflați într-un autoturism și șoferul unei autoutilitare).

 

La locul indicat de apelant s-au deplasat cu operativitate, patru echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, din care două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcueni și al Gărzii Sălard, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță de tip B2, echipajul de descarcerare grea din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, echipajul de terapie intensivă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Din nefericire, ajunse la locul producerii accidentului, echipajele medicale au constatat decesul unui bărbat (unul din cei patru ocupanți ai autoturismului).

Pompierii militari au acționat pentru descarcerarea șoferiței autoturismului și a pasagerului din dreapta, ambii rămași captivi între fiarele contorsionate ale mașinii. Femeia, aflată în stop cardio-respirator a fost predată echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, aceasta nu a mai putut fi salvată, medicul declarând ulterior decesul victimei, în vârstă de 38 de ani.

Pasagerul din dreapta, un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se afla în cod galben medical, prezentând diferite traumatisme și minorul, în vârstă de 15 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral minor, au fost asistați medical și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.


 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.