AcasăȘtiri BihorGest de recunoștință emoționant după o intervenție promptă a jandarmilor montani din...

Gest de recunoștință emoționant după o intervenție promptă a jandarmilor montani din Padiș

Astăzi, 9 iulie, la sediul unității de jandarmi montani din Padiș, a avut loc un moment emoționant, în urma unei intervenții desfășurate cu o zi înainte. O tânără a venit personal să le mulțumească jandarmilor pentru sprijinul acordat în timpul unei situații de urgență, exprimându-și recunoștința prin câteva rânduri scrise de mână.

Luni, 8 iulie, în urma unei furtuni puternice, un copac căzut a blocat drumul din zona turistică Padiș. Jandarmii montani au intervenit prompt pentru eliberarea carosabilului. Alături de cetățenii aflați în zonă, au acționat rapid pentru înlăturarea obstacolului, reușind astfel să redea siguranța circulației în acea zonă montană frecventată de turiști.

Gestul simplu, dar profund al tinerei care a simțit nevoia să le mulțumească personal, a fost primit cu emoție de jandarmi. Reprezentanții unității au transmis că astfel de momente le oferă motivația de a fi permanent în slujba cetățeanului, acolo unde este nevoie de sprijin, promptitudine și implicare.

„Mulțumim pentru acest gest simplu, dar important pentru noi, care ne motivează să fim mereu în slujba cetățeanului”, au transmis jandarmii montani din Padiș.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,238FaniÎmi place
1,734CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,050AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI