AcasăȘtiri BihorFemeie de 44 ani dată dispărută. Poliția solicită sprijinul populației

Femeie de 44 ani dată dispărută. Poliția solicită sprijinul populației

Update: Femeia de 44 de ani, a fost găsită azi, în jurul orei 12.45, de polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea, împreună cu un pădurar, în zona pădurii din localitatea Șauaieu, județul Bihor. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Polițiștii bihoreni desfășoară căutări pentru găsirea unei femei de 44 de ani din municipiul Oradea, care a plecat voluntar de la locuința familiei și nu a mai revenit.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, la data de 6 iulie 2026, la ora 23:04, polițiștii Secției nr. 5 de Poliție Rurală Oradea au fost sesizați de familie cu privire la dispariția SUSA DANIELA FLORINA, în vârstă de 44 de ani.

Conform informațiilor transmise de polițiști, femeia a plecat voluntar în aceeași zi, în jurul orei 21:25, de la locuința deținută de familie în localitatea Șauaieu, comuna Nojorid, județul Bihor, iar de atunci nu a mai revenit.

Polițiștii precizează că aceasta a mai fost plecată voluntar de la domiciliu, fiind găsită de oamenii legii.

Semnalmente

Femeia are aproximativ 1,65 metri înălțime, cântărește în jur de 56 de kilograme, are constituție atletică, față ovală, ten deschis, ochi căprui și păr vopsit blond, de lungime medie.

La momentul dispariției era îmbrăcată cu un hanorac negru cu mânecă lungă, pantaloni scurți albi și purta șlapi.

Poliția face apel către cetățenii care pot oferi informații despre această persoană să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,889FaniÎmi place
1,722CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,030AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI