Exerciţiu de cooperare cu activarea Planului Roşu de Intervenţie  la nivelul județului Bihor: accident în care au fost implicate substanțe periculoase, soldat cu 20 de victime

489
 

Joi, 23 iunie, între orele 20.55 – 21.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a organizat şi desfăşurat un amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, ce a vizat verificarea concepției de acțiune pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident în care au fost implicate o autocisternă care transporta substanțe periculoase și un microbuz 16+1, plin cu persoane, precum şi verificarea personalului de conducere a intervenţiei în organizarea şi coordonarea forţelor de intervenţie prevăzute în Planul roșu de intervenție.

 

Potrivit scenariului, în seara zilei de joi, 23 iunie a.c., în localitatea Calea Mare, comuna Lăzăreni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu substanțe periculoase şi un microbuz care transporta călători.

Evenimentul a fost anunțat prin Sistemul 112, la ora 20.55,de un alt participant la trafic, care nu avea informaţii despre numărul de victime, ci doar despre tipul autovehiculelor. De asemenea, din cauza întunericului, acesta nu a reușit săobserve plăcuţele de identificare a pericolului sau numărul ONU (identificator numeric pentru substanțe chimice sau materiale periculoase). Persoana care a sesizat accidentul a revenit cu informația că se simțea un miros înțepător și că a observat mai multe victime.

Echipajele de pompieri militari au desfăşurat simultan,operaţiuni de primă cercetare și evaluare chimică, cu ajutorul echipamentelor și accesoriilor din dotarea autospecialei CBRN (autospecială de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară), de stabilire și balizare a zonei de siguranță, de triaj primar, de acordare a primului ajutor calificat, evacuare, decontaminare şi predare a celor 20 de victime către Postul Medical Avansat, încadrat cu personal medical din cadrul UPU/SMURD Bihor. De asemenea, cu sprijinul echipajelor de poliție, jandarmi și al autorităților locale, s-a simulat evacuarea populației din zona presupusă a fi afectată de norul toxic.

Echipajele medicale au acționat pentru evaluarea de specialitate a persoanelor rănite, triajul medical al acestora, acordarea asistenței medicale de urgență și evacuarea victimelor către unitățile spitalicești.

În cadrul acestei activităţi complexe, care a implicat testarea Planului Roşu de intervenţie al judeţului Bihor, au fost angrenate atât echipajele de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, cât şi personal din cadrul UPU – SMURD Bihor, al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Agenției pentru Protecția Mediului Bihor, Gărzii de Mediu – Serviciul Comisariatului Judeţean Bihor, Administrației Bazinale de Apă Crișuri și al  Primăriei comunei Lăzăreni.

Principalele obiective urmărite prin desfăşurarea acestui exerciţiu complex, au vizat verificarea: 

• personalului privind modul de punere în aplicare a Planului roșu de intervenție; 

• fluxului informaţional -decizional în situaţii de urgenţă de amploare, a  disponibilităţii mijloacelor tehnice de comunicaţii şi viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii şi a cooperării intra şi interinstituţionale;

• viabilităţii documentelor de conducere, a procedurilor operaţionale de acţiune pentru gestionarea unor situaţii cu grad ridicat de complexitate, precum şi testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie;

• modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu, identificarea problemelor şi a soluţiilor pentru îmbunătăţirea  acesteia;

• concepţiei de organizare a acţiunilor de evacuare a populaţiei, a persoanelor surprinse în mediu ostil;

• nivelului de pregătire al personalului din structurile de intervenție;

• viabilităţii unor scenarii operaţionale în vederea stabilirii procedurilor, măsurilor,  acțiunilor și necesarului de forțe și mijloace.

 

Urmărește-ne și pe Google News