Covid în Bihor: 232 noi îmbolnăviri, 469 de persoane internate și 4 decese

291
Potrivit datelor centralizate la nivel local, în ultimele 24 de ore au fost diagnosticați pozitiv 232 de bihoreni, iar numărul internărilor din spitale a scăzut cu 34, față de ziua precedentă.

Astăzi, 26.11.2020, ora 8.30, în județul Bihor sunt: 232 cazuri confirmate în ultimele 24 ore (264 erau ieri); 439 persoane internate  (ieri erau 473); 9940 persoane vindecate de la începutul pandemiei (ieri erau 9691); 357 persoane decedate de la începutul pandemiei, cu 4 mai multe.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 3039 de persoane carantinate și 2219 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 113 societăți comerciale și 133 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 241 sancțiuni contravenționale, din care 126 cu avertisment scris și 115 cu amenzi în valoare de 72.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În aceste misiuni au fost implicați 219 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 10 jandarmi, în patrule mixte, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, aplicând 11 sancțiuni contravenționale din care 7 cu avertisment scris și 4 cu amenzi în valoare de 2.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Totodată, 6 jandarmi, în patrule mixte cu polițiști, au asigurat paza permanentă în cele două localități carantinate, Câmpani și Fînațe.

Echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 112 acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. Personalul ISU BH asigură în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 42 de cadre ale ISU “Crișana“.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.