Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang s-a întâlnit, vineri, în sala de ședințe a Consiliului Local Beiuș, cu reprezentanții UAT-urilor din sudul județului pentru a discuta despre posibilitatea de a dezvolta alimentarea cu gaze naturale în Bihor.
Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș, condusă de Ion Sterian, a înaintat către Consiliul Județean Bihor o propunere a planului de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze naturale pentru județul Bihor, în contextul Ordinului nr. 167/2018 privind modificarea și completarea Codului rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, care permite primăriilor să facă contract direct cu Transgaz. De aceea, conducerea CJ Bihor și-a propus organizarea unei serii de întâlniri cu primarii pentru a discuta despre posibilitatea fructificării acestei șanse, în scopul dezvoltării județului.
Prima întâlnire de lucru a avut loc la Beiuș, chiar în deschiderea ,,Târgului Toamnei”, eveniment ajuns la a II-a ediție, la inițiativa lui Ioan Mang și sub găzduirea primarului din Beiuș, Petru Mlendea. Au participat la eveniment reprezentanții UAT –urilor Nucet, Căbești, Holod, Tinca, Pocola, Remetea, Curățele, Drăgănești, Budureasa, Finiș, Tărcaia, Lunca și Nojorid, dar și deputatul Gheorghe Bogdan.
Din partea Consiliului Județean au fost prezenți Adrian Simon, consilier președinte, Vasile Bimbo, consilier la Institutia Arhitectului Șef, Poti Csaba, director al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor, și Stela Babău, consilier județean.
Întrucât eforturile financiare pe care ar trebui să le suporte UAT-urile nu sunt mici, soluția propusă de către Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, este aceea de a se înființa Asociații de Dezvoltare Intercomunitare (ADI). ,,Din punctul meu de vedere, cea mai bună soluție este să înființați Asociații de Dezvoltare Intercomunitare. Desigur, nu este o condiție obligatorie. Puteți să solicitați construirea unui sistem de distribuție gaze naturale și fără să vă organizați într-o astfel de structură. Însă, costurile vor fi mult mai mari”, a explicat Mang.
Vicepreședintele le-a arătat primarilor și o hartă, trimisă de Transgaz, în care sunt ilustrate, cu albastru, conductele de transport gaze natural existente și, cu roșu, cele propuse de către societate. Harta poate fi consultată în galeria de imagini de la finalul articolului.
,,Faptul că legislativul județean și-a prezentat dorința de a sprijini primăriile reprezintă un pas foarte important pentru dezvoltarea alimentării cu gaze naturale a județului nostru. Chiar dacă efortul financiar pe care îl presupune realizarea acestui obiectiv este unul consistent, eu vă îndemn să nu vă descurajați deoarece pot fi atrase fonduri europene și/sau fonduri guvernamentale în acest sens. Investiția este, pe termen lung, una foarte avantajoasă”, le-a declarat primarilor deputatul Gheorghe Bogdan.
În perioada imediat următoare, conducerea Consiliului Județean Bihor va organiza alte trei întâlniri de lucru cu primari și parlamentari bihoreni, cu scopul de a pregăti toate detaliile pentru întrevederea cu reprezentanții Transgaz, programată în luna noiembrie, astfel încât să fie dezvoltată infrastructura de gaz pentru consumatorii casnici și industriali cât mai curând.