CĂMINELE DE BĂTRÂNI DIN BIHOR FĂRĂ CAZURI DE INFECTAŢI CU CORONAVIRUS

508

De câteva zile se testează personalul care lucrează în centrele rezidențiale pentru vârstnici din întreg județul Bihor.

Dacă cei care-i îngrijesc pe bunicii din aceste centre sunt sănătoși, atunci și vârstnicii, care sunt mult mai vulnerabili la infectarea cu coronavirusul, sunt protejați.

“Testarea în Oradea s-a finalizat iar în județ suntem pe ultima sută de metri. Niciunul dintre cei care lucrează în aceste centre nu a fost depistat pozitiv.

Le mulțumesc tuturor celor care au grijă de vârstnici cu necazuri în centrul din Episcopia, centrele Caritas și celelalte. Au avut o perioadă dificilă, întrucât au trebuit să stea izolați câte 14 zile pentru a preveni răspândirea coronavirusului dacă s-ar fi infectat. Datorită măsurilor pe care le-au luat nu avem focare de infecție, așa cum sunt în alte părți.

Le sunt recunoscător și colegilor de la Direcția de Asistență Socială care s-au ocupat de Azilul de Noapte. Și ei au stat izolați de familii, având grijă de cei fără adăpost.”, a precizat, Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.