3.3 C
Aleşd
joi, 5 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Cabana „Gaudeamus” – Stâna de Vale întinerește

Universitatea din Oradea anunță un nou proiect cu finanțare nerambursabilă dedicat studenților, proiect care vizează modernizarea completă a Bazei didactice „Gaudeamus”, din stațiunea Stâna de Vale.

„Această investiție reprezintă mai mult decât o simplă modernizare. Este un pas important în crearea unui mediu academic modern, incluziv, care să ofere tuturor studenților noștri acces la un mediu de învățare ”altfel”. Prin modernizarea Cabanei ”Gaudeamus”, ne propunem să creăm un spațiu care să îmbine armonios studiul cu recreerea, contribuind astfel la dezvoltarea personală și profesională a studenților”, a declarat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, managerul proiectului și rectorul Universității din Oradea.

„Clădirea, construită în 1986, cu o suprafață desfășurată de 1.585 mp, va beneficia de o reabilitare și modernizare amplă, pentru a răspunde standardelor actuale de sustenabilitate. Proiectul se înscrie în strategia universității de dezvoltare sustenabilă a infrastructurii educaționale”, spune directorul general administrativ al Universității din Oradea, ec. Adrian Nicula.

În urma modernizării, cabana „Gaudeamus” va pune la dispoziția studenților și cadrelor didactice 153 de locuri de: cazare, recreere, studiu și lectură. „O atenție deosebită va fi acordată incluziunii sociale, 63 dintre aceste locuri, reprezentând 41,17% din întreg, fiind dedicate cu prioritate studenților din medii defavorizate socio-economic, tinerilor cu dizabilități, celor proveniți din familii monoparentale sau aparținând minorităților etnice”, explică Ciprian Pătrașca, unul din membri echipei de proiect.

Proiectul depus de Universitatea din Oradea, care a obținut maximul de 100 de puncte, este al cincilea pe lista finală a proiectelor câștigătoare publicată de Ministerul Educației, în cadrul apelului PNRR/2023/C15/MEDU/I17 – „Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil”.

Lucrările, care se vor derula pe parcursul anilor 2025 – 2026, fac parte din inițiativa de modernizare a infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil, fiind finanțat prin PNRR.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,563FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI