15.3 C
Aleşd
miercuri, 23 aprilie 2025
Blue Container Aleșd

Bihor: Aproape un sfert dintre mașinile verificate de RAR au avut probleme tehnice

Registrul Auto Român (RAR) a verificat, pe parcursul anului 2024, un număr de 2.647 de vehicule în județul Bihor. Dintre acestea, 23,84% prezentau neconformități tehnice sau legate de acte, iar 24 de vehicule au fost considerate un pericol iminent de accident. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că:

• 4,1% dintre mașini aveau probleme legate de emisii poluante;

• 2,95% dintre vehicule circulau cu ITP fals, expirat sau anulat.

În colaborare cu Poliția Rutieră, au fost aplicate 244 de amenzi și s-au retras 213 certificate de înmatriculare. În cazul în care un certificat de înmatriculare a fost reținut, acesta poate fi redobândit doar după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la RAR.

Probleme grave descoperite la nivel național

La nivelul întregii țări, RAR a verificat 89.520 de vehicule, iar 40,01% dintre acestea prezentau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase. Cele mai frecvente probleme au fost depistate la:

• Iluminare și semnalizare – 24,51%;

• Emisii poluante – 18,91%;

• Anvelope, suspensii, jante – 11,29%;

• Vizibilitate – 11,23%;

• Șasiu și elemente atașate acestuia – 10,40%.

Mai mult, 5.522 de vehicule au fost considerate un pericol iminent de accident din cauza defecțiunilor grave la frâne, direcție sau suspensie.

Autoritățile subliniază că aceste controale nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece sunt oprite pentru verificare doar vehiculele susceptibile de a avea defecțiuni.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,094FaniÎmi place
1,738CititoriConectați-vă
1,002CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,790AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI