AcasăȘtiri BihorBărbatul care nu a fost încă identificat ar fi fost bătut, legat...

Bărbatul care nu a fost încă identificat ar fi fost bătut, legat de mâini și apoi înecat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, face precizari in cazul persoanei gasite decedate in albia unui canal colector din zona Cartierului Iosia din Oradea, precizand mai multe elemente de identificare.

Este vorba despre un bărbat găsit la începutul lunii septembrie în bazinul de acumulare al barajului CET CAMP situat în zona străzii Corneliu Baba din Oradea, în apropierea podului O.Densuşianu – Pod CFR Ioşia,  despre care  s-a putut stabili că are vârsta de aproximativ 45 – 55 de ani, înălţime 1,68 – 1,70 m, atletic, greutate aproximativă 70 – 80 kg, dimensiunea tălpilor piciorului 24 cm corespunzător mărimii 39 la încălţăminte.

S-a putut stabili ca perioadă posibilă a decesului începutu lunii august 2018.

Acesta era îmbrăcat într-o bluză de culoare roşie cu gulerul şi terminaţia mânecilor de culoare maro iar în partea stângă, în zona pieptului, este inscripţionat cuvântul „Market” asociat cu sigla francizei Carrefour aplicată prin brodare, chilot de culoare neagră cu elastic de culoare albastră, nu avea pantaloni sau alte obiecte vestimentare sau încălţăminte.

La gât purta un şnur subţire de aţă pe care era fixată o bilă metalică de dimensiuni mici de culoare argintie iar la mâna dreaptă purta un elastic sub formă de brăţară, de culoare portocalie, cu noduri multiple.

Ca elemente fizice distinctive, victima avea un singur rinichi şi dantura lipsă având doar resturi dentare, pe corpul acesteia neexistând tatuaje sau alte semne distinctive. De asemenea, nu s-au identificat urme ale unor intervenţii chirurgicale.

Conform constatărilor preliminare medico-legale, moartea a fost violentă, s-a cauzat asfixiei mecanice prin înec. În zona antebraţelor au fost identificate echimoze produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi prin comprimare, posibil în urma unei altercaţii sau agresiuni. La momentul la care a fost găsită, victima avea mâinile imobilizate la spate prin legare cu material textil. La nivelul gurii, între maxilar şi mandibulă avea  aşezată o fâşie îngustă din material textil legată strâns cu nodul situat sub urechea dreaptă.

Persoanele care pot oferi informaţii ce pot duce la identificarea posibilei victime sunt rugate să sune la numărul unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,148FaniÎmi place
1,729CititoriConectați-vă
1,041CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI