6.7 C
Aleşd
duminică, 16 noiembrie 2025
Blue Container Aleșd

Bărbat plecat la cules de ciuperci, rătăcit în zona montană Padiș, găsit de jandarmii montani

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsit astăzi, în jurul orei 16:00, de jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Padiș, după ce s-a rătăcit în zona montană Padiș.

Echipajul de jandarmi, aflat în serviciul de patrulare pe drumul forestier Galbena–Luncșoara, a observat bărbatul care se deplasa pe jos, în direcția localității Boga. În urma discuțiilor purtate, acesta a declarat că plecase din zona Vârtop pentru a căuta ciuperci și, la un moment dat, s-a rătăcit, neștiind exact unde se află.

Jandarmii l-au legitimat și, pentru siguranța sa, l-au transportat cu autospeciala până în localitatea Pietroasa. Acolo, bărbatul a reușit să ia legătura cu familia sa, care era deja îngrijorată de dispariția lui.

Pentru a preveni astfel de situații, Jandarmeria Bihor recomandă turiștilor care se aventurează pe traseele montane:

  • să se informeze asupra traseului și condițiilor meteo înainte de plecare;
  • să evite deplasările singuri în zone izolate sau necunoscute;
  • să urmeze doar traseele marcate și să nu se abată de la drumurile turistice ori forestiere;
  • să aibă mereu un telefon mobil cu bateria încărcată;
  • iar în caz de rătăcire, să se oprească într-o zonă vizibilă, să-și păstreze calmul și să apeleze numărul unic de urgență 112, oferind informații despre locația aproximativă și direcția de deplasare.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,693FaniÎmi place
1,746CititoriConectați-vă
1,036CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,940AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI