9.2 C
Aleşd
vineri, 29 martie 2024

Amenzi de 26.955 de lei în 24 de ore

Miercuri, 14 noiembrie a.c., noiembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

- Publicitate -

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 26.955 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 20 de permise de conducere. De asemenea, a fost reţinut un certificat de înmatriculare, au fost constatate cinci infracțiuni și cinci tamponări.

În cadrul acțiuniilor desfășurate în trafic au fost sancționați 41 de pietoni care au traversat neregulamentar, 16 sancțiuni au fost aplicate pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, cinci participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, iar 23 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,168FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
597CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI