9.3 C
Aleşd
sâmbătă, 15 noiembrie 2025
Blue Container Aleșd

Accident rutier pe DN76, în Bihor: o persoană va fi transportată la spital

Un accident rutier s-a produs miercuri după-amiază, în localitatea Sudrigiu, comuna Rieni, pe drumul național DN76. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

Potrivit agentului-șef Alin Laza, purtător de cuvânt al IPJ Bihor, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 18:04. La fața locului au intervenit echipaje de urgență, care au evaluat starea victimelor.

Două persoane au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, iar una dintre ele – conștientă – urmează să fie transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Circulația în zonă se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, sub supravegherea polițiștilor rutieri, până la finalizarea cercetărilor și eliberarea carosabilului.

Update: La fața locului, echipajele SMURD și SAJ au evaluat „cele 7 persoane implicate”, a transmis lt. col. Camelia Roșca. „Trei dintre acestea au fost asistate de pompierii paramedici și de echipajele SAJ și au fost transportate la spital”, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana. 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,693FaniÎmi place
1,746CititoriConectați-vă
1,036CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,940AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI