Accident mortal în Tinca!

1316

Marți, 20 noiembrie a.c., la ora 09.38, pe drumul județean 795, în localitatea bihoreană Tinca, un bărbat de 48 de ani, din comuna Holod, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Râpa – Tinca, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum – carosabil umed, informeaza IPJ Bihor.

 

Astfel, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, a lovit frontal doi arbori, iar apoi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat public.

În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni care i-au provocat decesul.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.