
Miercuri, 23 decembrie, la ora 09.05, pe drumul județean 797, la intersecția cu drumul comunal 75, în afara localității bihorene Sântandrei, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea din incinta unei stații de alimentare cu carburanți situată în dreapta sensului de deplasare către Tărian, nu s-a asigurat corespunzător față de toți participanții la trafic și a intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla angajat în depășirea neregulamentară a unui alt autoturism, în zonă cu marcaj longitudinal continuu, condus înspre Oradea de un tânăr de 23 de ani, din Cheresig, județul Bihor.
După momentul impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit carosabilul, s-a răsturnat pe partea dreaptă, a lovit un stâlp de electricitate, care s-a rupt în urma impactului, iar apoi a lovit un copac.
În urma accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni ușoare.
Poliţiştii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.


