Un accident rutier s-a produs luni seara, 2 februarie, în jurul orei 18:44, pe centura ocolitoare a localității Sânmartin, județul Bihor.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la producerea evenimentului rutier.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că în accident au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii, trei persoane au suferit leziuni și necesită îngrijiri medicale, urmând să fie transportate la spital.
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a precizat că circulația este oprită pe DN 76B Oradea – Băile Felix, în apropierea localității Sânmartin, estimându-se reluarea traficului după ora 20:00.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


































