Miercuri, 20 aprilie 2016, în Aula Magna a Universității din Oradea, Departamentul de Management-Marketing al Facultății de Științe Economice din Oradea și Asociația de Marketing Marketex au organizat un eveniment unic în Oradea, intitulat „Clubul Antreprenorilor DMM”. Organizat sub deviza „Încurajăm spiritul antreprenorial al noilor generații”, evenimentul a urmărit să dezvălui tinerilor câteva dintre secretele unui business de success și totodată soluții la problemele pe care le întâmpină oamenii de afaceri.
Inițiativa organizării lui a aparținut studenților. Ei au invitat să participe la eveniment grupuri de elevi – atât din județ cât și din afara acestuia, însoțiți de profesorii lor, interesați a vizita facultatea în săptămâna „Școala Altfel”.
Prezentatoarea evenimentului a fost Oana Meșter, studentă la specializarea Marketing în anul I. Ea a prezentat evenimentul ca o fascinantă incursiune în lumea studenției, o călătorie presărată cu câteva poveşti de succes ale studenților și absolvenţilor.
Prima dintre poveștile de succes ale antreprenorilor a luat naștere sub numele „21 Vision”. Eroii sunt doi tineri absolvenţi de Marketing – licență, Alexandru Ion și Răzvan Modog. Răzvan este în prezent şi masterand la Marketing și comunicare în afaceri. Răzvan și Alexandru şi-au unit aspiraţiile şi au creat o agenţie de marketing full-service axată pe nevoile clienților. Răzvan a fost cel care a povestit despre afacere, a prezentat rolul marketingului în viața oamenilor, modul în care funcționează reclamele și cum ajung afacerile de succes să fie listate la bursă. Mesajul lui Răzvan pentru elevi și studenți „Nu renunța niciodată să urci mai sus, tot mai sus!”
Cea de-a doua poveste de succes a spus-o Francesco Tommasi, absolvent al specializării Management, care a vorbit despre pasiune. Francesco are o fermă pomicolă şi viti-vinicolă pe care a creat-o – după spusele lui „…din pasiunea pentru natură şi dedicaţia pentru un sector foarte important şi într-o continuă creştere. Ferma mea de 2,5 hectare, în care produc mere, pere şi cireşe, are o tehnologie avansată şi planuri de producţie foarte bine puse la punct”.
O altă poveste de succes a prezentat-o Raluca Ghinga, absolventă de Management licență iar în prezent studentă în anul doi la master la programul Managementul organizației. Raluca a vorbit din nou despre pasiune. Dintr-o pasiune pentru produsele cosmetice ea și-a construit propriul business bazat pe produse de îngrijire corporală. Ingredientele produselor sunt plante atent alese, fără conservanți, parabeni sau ingrediente sintetice, într-un cuvânt, bio.
Organizatorii au lansat o provocare pentru cei prezenți în sală, aceea de a strânge cel mai mare număr de Like-uri la distribuirea unei postări pe pagina proprie de Facebook; iar persoana care va strânge cele mai multe Like-uri va fi premiată. Efortul de a strânge Like-uri este un demers de marketing într-o lume în care atenția oamenilor devine din ce în ce mai mult o marfă rară și valoroasă pe care oamenii de marketing trebuie să o poată atrage.
Evenimentul a fost un succes, cei prezenți declarându-se în totalitate mulțumiți de activitățile prezentate. „Mi-a plăcut modul de abordare a studenților, faptul că sunt implicați în atât de multe activități, mă gândesc serios să merg la Științe Economice”, ne-a declarat Andrei, un elev participant.
Departamentul de Management-Marketing (DMM) al Facultății de Științe Economice din Oradea derulează de mult timp mai multe proiecte în care îi implică pe studenți, absolvenți și pe partenerii din mediul de afaceri. Printre proiectele cele mai de succes ale departamentului amintim: Cercul studențesc Excelsior, coordonat de lect. univ. dr. Remus Roșca, inițiatorul și responsabilul mai multor proiecte cum a fi Absolvenţi în faţa angajatorilor – un proiect destinat studenților de la licență din anul III, care are menirea de a îi prezenta pe viitorii absolvenți angajatorilor, facilitând astfel apropierea acestora de piața muncii. FSE Business Cup – reprezintă o competiţie de planuri de afaceri realizate de studenţii de la Facultatea de Științe Economice. Asociaţia de Marketing „Marketex” este o asociație profesională dezvoltată de cadre didactice și studenți care se adresează acelor interesați de marketing, vânzări și relații cu clienții și are ca scop dezvoltarea marketingului ca domeniu al cunoaşterii şi practicii economice şi sociale. Roma – strategie şi lucru în echipă este rezultatul unui parteneriat al DMM cu firma Solver Consulting, specializată în traininguri. Proiectul a constat într-un workshop oferit de studenților care a urmărit dezvoltarea competențelor de muncă în echipă și gândire strategică. Un alt proiect este Liderii de mâine îşi caută mentori și are scopul de a stabili relaţii de mentorat între studenţii anului I de la Marketing şi reprezentanţi ai mediului de business bihorean. Departamentul a stabilit și cultivat de asemenea relații de parteneriat solide cu angajatori de top din comunitatea de afaceri orădeană și bihoreană, printre care amintim companiile Celestica (proiectul Celestica Academy), Emerson și Tiger Amira și asociații profesionale ca Asociația Firmelor Bihorene, Asociația Oamenilor de Afaceri, Asociația ANTRENOVATIO – pentru promovarea antreprenoriatului și Asociația CRIȘANA – pentru Cercetarea și Promovarea Produselor Agroalimentare.
Paula Lele & Dorin Coita