AcasăȘtiri LocaleBrusturiCARIERĂ ILEGALĂ descoperită în comuna Brusturi!

CARIERĂ ILEGALĂ descoperită în comuna Brusturi!

Ca urmare a unei sesizării, în data de 24.03.2021 comisarii Gărzii de Mediu Bihor au efectuat o inspecţie de mediu pe raza UAT Brusturi, în apropierea localității Picleu – fiind identificată o zonă în care s-au efectuat lucrări de exploatare a resurselor minerale – a nisipului.


„În această zonă au fost identificate urme de excavare/exploatare a nisipului; dimensiunile estimate ale acestui perimetru fiind de cca. 30 m lățime, cca. 18 m front în adâncime și cca. 10 m înălțime, din care cca. 2,5 m sol vegetal. La data controlului conducerea UAT Brusturi nu a putut furniza nici un fel de lămuriri în legătură cu deţinătorul terenului pe care a fost descoperită cariera de nisip. Pentru exploatarea acestei resurse minerale, conform cod CAEN 0811, nu există acte de reglementare eliberate de autorităţile competente”, transmit comisarii gărzii de mediu Bihor.


Ca urmare a constatărilor de mai sus, Garda de Mediu Bihor A SESIZAT ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ ÎN VEDEREA CONSTATĂRII EXISTENŢEI SAU INEXISTENŢEI UNEI INFRACŢIUNI, PRECUM ŞI STABILIREA PERSOANELOR VINOVATE DE SĂVÂRŞIREA ACESTEIA.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,359FaniÎmi place
1,725CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,990AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI