AcasăInformatiiRomânii care vin din Italia nu mai trebuie să stea în CARANTINĂ

Românii care vin din Italia nu mai trebuie să stea în CARANTINĂ

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic, la revenirea din care este obligatorie carantina. Este vorba despre 37 de țări și zone unde incidența cazurilor COVID-19 este mai mare decât în România. Dintre acestea nu mai face parte Italia, astfel că românii care vin acasă de sărbători nu mai sunt obligați să stea în carantină. Măsura se aplică imediat.

Italia este, de altfel, singura țară care a fost scoasă de pe lista valabilă săptămâna trecută. În schimb, în zona galbenă au intrat mai multe state, printre care Republica Moldova, Cipru, Turcia sau Olanda.

Potrivit CNSU, lista ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat cuprinde: Serbia, Georgia, Croaţia, Lituania, Luxemburg, Muntenegru, San Marino, Slovenia, Belize, Statele Unite ale Americii, Andorra, Jersey, Curaçao, Suedia, Ungaria, Panama, Elveţia, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Cehia, Azerbaidjan, Puerto Rico, Palestina, Olanda, Polinezia Franceza, Cipru, Bulgaria, Portugalia, Danemarca, Slovacia, Turcia, R.Moldova, Austria, Armenia, Letonia, Estonia şi Iordania. 

Cei care vin din aceste ţări trebuie să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,962FaniÎmi place
1,731CititoriConectați-vă
1,048CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI