AcasăInformatiiPloi și vreme rea în județul Bihor

Ploi și vreme rea în județul Bihor

Meteorologii au emis miercuri, o nouă alertă meteo de cod galben, valabilă pentru mai multe județe din țară, inclusiv pentru Bihor.

Avertizarea este valabilă pentru ziua de miercuri, 22 iulie, în intervalul orar 10:00-23:00.

„În intervalul menționat, la munte, în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și local în Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Îndeosebi în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…50 l/mp”, transmit meteorologii.

De asemenea începând de miercuri la ora 23:00 și până joi, la ora 10:00, intră în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică.

„În intervalul menționat, în centrul teritoriului, apoi și în sud-vest, la deal și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp” mai transmit meteorologii.

Până la sfârșitul acestei săptămâni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată îndeosebi în jumătatea de vest a țării, la deal și la munte, mai spun meteorologii.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,969FaniÎmi place
1,731CititoriConectați-vă
1,047CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI