AcasăInformatiiMeteorologii avertizează: se vor semnala precipitaţii mixte, ninsori şi viscol. Aleșdul va...

Meteorologii avertizează: se vor semnala precipitaţii mixte, ninsori şi viscol. Aleșdul va fi şi el afectat!

Meteorologii au transmis, marţi, o informare de precipitaţii în extindere şi intensificări ale vântului, valabilă de marţi seară, de la ora 20.00, până joi la ora 11.00.

„În intervalul menţionat, precipitaţiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest şi vor cuprinde toată ţara. În sudul şi în estul teritoriului se vor cumula local 15…20 l/mp şi pe spaţii restrânse, în special la deal şi la munte, peste 25…30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitaţii mixte, iar în restul ţării vor fi mai ales ninsori”, arată meteorologii în informarea emisă.

Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane şi submontane, iar în a doua parte a intervalului şi în Moldova, mai spun meteorologii.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,955FaniÎmi place
1,732CititoriConectați-vă
1,048CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI