În după-amiaza și seara zilei de luni, 11 mai, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase manifestate în mai multe localități din județ.
Astfel, pompierii Secției Beiuș au acționat pentru degajarea unui copac doborât de vântul puternic pe trotuarul de pe strada Devei, din municipiu. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
În seara aceleiași zile, echipajele din cadrul Stației Săcueni au intervenit pentru evacuarea apei dintr-o locuință situată pe strada Crișan din localitate.
Reamintim bihorenilor că județul nostru se află până azi, la ora 14.00, sub incidența unui Cod Galben de furtuni.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor recomandă populației ca, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, să evite deplasarea în apropierea copacilor, panourilor publicitare, clădirilor aflate în construcție ori a imobilelor care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi dislocate de vânt.
De asemenea, pentru prevenirea și limitarea efectelor ploilor abundente, pompierii bihoreni recomandă curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere, pentru a permite evacuarea corespunzătoare a apelor pluviale.
Intervenții ale pompierilor în Beiuș și Săcueni, în urma furtunii


































