Cadavrul unei tinere a fost găsit vineri, în jurul prânzului, pe un câmp din localitatea Parhida, comuna Tămășeu, la aproximativ 25 de kilometri de Oradea.
Potrivit bihon.ro victima, în vârstă de aproximativ 18 ani, era elevă la un liceu din Borș și efectua practică la o localnică din Parhida. Femeia ar fi observat că tânăra a mers în spatele gospodăriei, însă nu s-a mai întors.
Alarmată, aceasta a pornit în căutarea fetei și a descoperit-o fără viață, având o plagă la nivelul gâtului.
La fața locului intervin polițiști, criminaliști și un procuror din cadrul Parchetului Bihor, care desfășoară cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Știrea este în curs de actualizare …Update: Bărbatul suspectat că a ucis tânăra de 18 ani din Parhida a fost capturat vineri seară, după o amplă operațiune desfășurată de polițiști și jandarmi în județul Bihor. Individul, în vârstă de 39 de ani, a fost găsit după mai bine de șase ore de căutări. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță aflat la mică distanță de locul unde a fost descoperit trupul fetei.

































