Ilie Bolojan le-a transmis românilor un mesaj de mulțumire pentru sprijinul și răbdarea arătate în perioada mandatului său de 10 luni în fruntea Guvernului, subliniind că măsurile dificile adoptate au fost necesare pentru redresarea financiară a țării.
Într-o postare pe Facebook intitulată „Respect pentru România”, premierul a declarat că a fost „o onoare” să se afle în serviciul țării și că a depus toate eforturile pentru a aduce ordine în finanțele publice, pentru a corecta nedreptăți și pentru a promova reforme menite să modernizeze România.
„Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor”, a transmis acesta.
Ilie Bolojan a evidențiat că, alături de echipa sa, a demonstrat că există un alt mod de a guverna, bazat pe reguli, responsabilitate în cheltuirea banului public și lipsa aroganței. Totodată, a mulțumit colaboratorilor din toate nivelurile administrației pentru contribuția la acest „model de guvernare”.
Premierul interimar a făcut referire și la dificultățile întâmpinate în mandat, sugerând că reformele au generat reacții puternice: „După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”.
În final, Ilie Bolojan a dat asigurări că va continua să lucreze în interesul României până în ultima zi de mandat și că rămâne angajat în promovarea valorilor care i-au ghidat activitatea publică. „Se încheie o etapă, începe alta, iar valorile pentru care lupt rămân aceleași”, a conchis acesta.


































