AcasăȘtiri NaționaleANM: Vreme mai caldă decât normalul în următoarele patru săptămâni

ANM: Vreme mai caldă decât normalul în următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat estimarea evoluției vremii pentru intervalul 4 mai – 1 iunie 2026, iar veștile arată o tendință generală de încălzire, în special în vestul și nord-vestul țării.

Debut de mai mai cald și mai secetos

În prima săptămână (4–11 mai), temperaturile vor fi ușor peste normal în vest, nord-vest și centru, în timp ce în restul țării se vor situa în jurul mediilor obișnuite pentru această perioadă. În schimb, ploile vor fi deficitare în cea mai mare parte a României.

Ploi în creștere în nord-vest

În intervalul 11–18 mai, valorile termice vor rămâne ușor peste cele normale în vest și sud-vest, dar și local în centru. Cantitățile de precipitații vor crește în nord-vest, unde sunt estimate valori peste normal, în timp ce în restul țării se vor încadra în limitele obișnuite.

Vreme apropiată de normal la mijlocul lunii

Pentru săptămâna 18–25 mai, meteorologii estimează temperaturi în general apropiate de cele normale, cu posibilitatea unor valori ușor mai ridicate în sud-vest. Regimul pluviometric va fi, în mare parte, normal la nivelul întregii țări.

Final de mai mai cald, dar cu ploi puține în vest

Ultima săptămână analizată (25 mai – 1 iunie) aduce din nou temperaturi ușor peste normal în vest, sud-vest și centru. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi local deficitare în vest și nord-vest, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de valorile normale.

Meteorologii precizează că aceste estimări sunt realizate pe baza datelor furnizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată și vizează tendințele generale, fără a putea anticipa fenomenele extreme de scurtă durată.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,982FaniÎmi place
1,729CititoriConectați-vă
1,046CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI