Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a anunțat sâmbătă, printr-o postare pe Facebook, că va participa la mitingul de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, programat duminică, de la ora 18:00, în Piața Unirii, și i-a invitat pe cetățeni să i se alăture.
Edilul a precizat că va fi prezent la statuia Regelui Ferdinand, subliniind că participarea sa nu are o miză politică, ci una civică.
„Nu pentru politică. Nu împotriva nimănui. Nu pentru dispute. Ci pentru ceva mai important. Pentru NORMALITATE”, a transmis Florin Birta.
Acesta a explicat că adunarea reprezintă inițiativa unor membri ai comunității și are ca scop transmiterea unui mesaj de susținere pentru responsabilitate, seriozitate și dorința de a construi un viitor mai bun.
Primarul a lansat și un apel direct către orădeni și bihoreni să participe la manifestație. „Este un moment în care ne arătăm sprijinul pentru Ilie Bolojan, un om care a avut curajul să își asume reforme importante, chiar dacă acestea deranjează anumite interese ale unor grupuri influente. Acest om a schimbat Oradea, ceea ce arată că poate contribui decisiv și la schimbarea României. Haideți să fim acolo. Haideți să arătăm că ne pasă”, a mai transmis edilul.
Mitingul este programat duminică, de la ora 18:00, în Piața Unirii din Oradea, fiind organizat prin intermediul unui eveniment pe Facebook. Acțiunea are loc în contextul tensiunilor politice generate după ieșirea PSD de la guvernare și depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care urmează să fie votată marți în Parlament.


































