Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Cubulcut, a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, fiind cercetat pentru infracțiunea de schingiuirea animalelor.
Măsura reținerii pentru 24 de ore a fost dispusă la data de 16 martie, în urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.
Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc la data de 21 ianuarie, pe raza localității Cubulcut, unde bărbatul, împreună cu alte trei persoane — un bărbat de 25 de ani, un minor de 16 ani, ambii din aceeași localitate, precum și un tânăr de 21 de ani din Crestur — ar fi schingiuit un cal. Animalul ar fi fost lovit în mod repetat și supus, fără motiv, unui efort extrem, totul pentru amuzamentul celor implicați.
Cazul a ieșit la iveală după ce, în data de 9 februarie, un videoclip în care erau surprinse actele de cruzime a fost postat pe o rețea de socializare. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările.
Primele două persoane implicate au fost identificate și reținute în 11 februarie, în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu polițiștii din cadrul Poliția orașului Săcueni, iar a treia persoană a fost depistată o zi mai târziu.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor patru persoane.
Pe parcursul procesului penal, toate persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

































