AcasăȘtiri BihorAccident grav pe DN1, în zona Urvind. Două persoane încarcerate, traficul blocat...

Accident grav pe DN1, în zona Urvind. Două persoane încarcerate, traficul blocat (FOTO)

Un grav accident rutier s-a produs miercuri seara pe DN 1, între localitățile Urvind și Uileacu de Criș, în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului au rezultat două victime, care au rămas încarcerate.

La fața locului intervin pompierii Stației Aleșd și Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale, dintre care două de descarcerare grea, o ambulanță SMURD de tip B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea pentru acordarea primului ajutor și extragerea persoanelor rănite.

Victimele conștiente și cooperante, încarcerate au fost extrase de către echipajele de descarcerare. Acestea au fost evaluate de echipajele SMURD, asistate medical la fața locului și transportate la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers. Conform estimărilor anunțate de Centrul INFOTRAFIC, reluarea circulației în zonă ar urma să aibă loc în jurul orei 21:00.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Update: Din primele cercetări efectuate la locul accidentului, s-a stabilit că o femeie de 45 de ani, din comuna Lugașu de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, pe direcția Oradea – Cluj, în împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație.

Autoturismul condus de aceasta a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani, din municipiul Oradea.

Testările efectuate cu aparatul etilotest au arătat că niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,979FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
1,046CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI